Campania „Doneaza sange, salveaza o viata” a ajuns la Medias

 

Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a organizat marți, 20 septembrie, o acțiune de donare de sânge în Municipiul Mediaș. Activitatea a fost organizată în parteneriat cu Centrului Mobil de Donare de Sânge din Târgu Mureș. La campania Patriarhiei Române implementată și în Arhiepiscopiei Sibiului au participat până acum numeroși preoți, militari, studenți și credincioși care au dorit să vină în sprijinul celor aflați în suferință și care au nevoie de sânge pentru a fi salvați.

Peste 30 de preoți și funcționari publici din Municipiul Mediaș, județul Sibiu, s-au alăturat celorlalți donatori din Arhiepiscopia Sibiului și au participat la această campanie de sensibilizare a populației cu privire la nevoia acută de sânge din spitalele românești.

„Prin această campanie încercăm să informăm oamenii cu privire la importanța donării de sânge, care pentru unii poate fi un gest mic, dar pentru cei care se află între viață și moarte este un gest de dragoste și de prietenie”, ne-a spus consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea.

Alinare pentru suferinzi

Preoții din Protopopiatul Mediaș s-au alăturat celorlalți donatori pentru a contribui la această inițiativă de a ajuta bolnavii care au nevoie de sânge.

„Sperăm ca o parte din vena pe care o punem la dispoziția bolnavilor noștri să fie o continuare a sângelui creștinilor care practic sunt sămânța creștinismului în spațiul nostru românesc, iar preoții noștri, prin picătura lor de sânge să aducă o mică alinare pentru suferinzii de pe paturile de spitale din România”, ne-a spus protopopul de Mediaș, Ovidiu Găban.